Pentru al doilea an la rand, echipa CLG a ocupat la finalul anului competitional locul 9 in clasamentul Ligii Nationale de Darts pe Echipe. Poate ca cititorului de rand, neobisnuit cu echipa noastra ii se va parea ciudat cat de bucuros sunt de aceasta clasare. Dar va voi expune motivele mele de bucurie pentru un an de meciuri marti de marti.
In primul rand sa ne uitam la componenta echipei. Un capitan zburator pe alte meleaguri, o locomotiva lovita de criza financiara si fara bani de carbuni, un snitelar mai mult ocupat cu cremwurstii, un debutant cu mana tremuranda la fiecare meci, un capitan interimar mai prost la board decat in fata laptopului, un berar cu burta prea plina, un coorportatist interesat de boardgameuri, un lup mai mult satul decat infometat si un tirist transformat in jucator de mare precizie. Astia am fost cei care am reprezentat cu fala marti dupa marti echipa CLG.
Sa ne uitam acum si la echipele de deasupra noastra in clasament. Avem echipe care au reusit sa stranga in randurile lor cei mai buni jucatori, cei care pana anul acesta erau imprastiati si pierduti prin echipe mai mult mediocre. Avem echipa campionului national, o echipa care a reusit sa castige campionatul anul acesta. Avem echipa cu cei mai orgoliosi jucatori, toti in primii 20 din liga. Apoi avem echipa presedintelui federatiei, o echipa plina de vedete. Un loc mai jos regasim echipa reconstruita an de an cu ce e mai bun in Bucuresti. Apoi ne intalnim cu echipa fostului dublu campion national echipa intarita cu jucatori valorosi an de an. Un loc mai jos este o echipa din ce in ce mai buna an de an, cu jucatori consacrati si debutanti din ce in ce mai buni. Aproape de CLG regasim echipe obisnuite cu aerul tare din fruntea clasamentelor atat pe echipe cat si individuale. Apoi venim noi. Cu aceiasi jucatori de ani de zile si cu 3 intariri venite mai de voie mai la nevoie.
Sa nu uitam ca anul acesta am reusit ceva ce nu credeam ca vom realiza vreodata. Anume de a ne invinge "fratii" sau "inamicul" (in functie de vechimea jucatorilor din echipa). Un nemesis ce parea a nu ne fi la indemana. O victorie incredibila venita chiar in etapa a treia. Speram ca aceasta victorie sa ne poarte pe culmile gloriei.
Sa ne amintim ca dupa aceasta victorie am reusit sa ne imbatam cu apa rece si sa nu ne mai revenim. Meciurile pe care le credeam usoare s-au dovedit adevarati munti inspaimantator de urcat. Nu am reusit sa strangem randurile nici la meciurile grele cu echipe mai bine clasate si cotate. Am avut evolutii oscilante si diafane unde victoria parea asa de departe incat ne dadeam batuti inainte de a incepe.
Imi amintesc ca au fost meciuri si in tur si in retur in care nu am reusit sa castigam desi adversarii nostri erau mai slab cotati. Au fost insa si partide in care desi plecam cu sansa a doua am obtinut trei puncte. Tin minte de meciuri in care toata speranta se punea pe umerii unui jucator emblematic. Si nu de putine ori am ramas cu buza umflata. Imi aduc aminte de leguri memorabile in care suprizele erau la fiecare tura pe care CLGistul o avea la board. Au fost momente frumoase. Si unele mai putin frumoase.
La final am sfarsit prin a ocupa o pozitie la mijlocul clasamentului cu regretul ca puteam mai mult doar daca eram mai constanti. De fapt cea mai mare si mai amara problema a noastra si cu siguranta a mai multor jucatori este constanta. Nu orasul noului campion national ci constanta in joc si in aruncari.
Ramanem deci cu multe regrete legate de ce puteam face mai bine, si cu satisfactia ca suntem cei mai buni dintre cei mai putin buni. Primii din jumatatea a doua a clasamentului. Daca analizam insa meciurile cu cei care s-au clasat sub noi vedem foarte clar ca am pierdut puncte acasa cu echipe visatoare, mincinoase si norocoase.
Concluzia este ca desi suntem cu totii bolnavi de dartrita cum spunea bunul nostru prieten brailean, cea mai mare problema o reprezinta forma si constanta, boli vechi pentru care nu am gasit inca leacul...
